CETATEA ALBA IULIA: DEZVĂLUIRI FUNDAMENTALE ÎNTR-UN MANUSCRIS VIENEZ - 1865

Librărie » Istorie

-
disponibilă doar prin Primăria Alba Iulia

 

Unică prin diversitatea, numărul relativ mare şi noutatea componentelor sale de apărare, la care se asociază suprafața amplă de desfășurare (110 ha), fortificaţia în sistem Vauban de la Alba Iulia a beneficiat constant, din momentul edificării (1715) până la abandonarea sa (începutul sec. XX), de o atenție specială din partea autorităților imperiale de la Viena care au construit-o.

Mărturiile se regăsesc în numeroasele reprezentări carto­gra­fice și rapoarte militare, cu noi propuneri și soluții de creștere a puterii defensive și ofensive prin multiplicarea și extinderea ele­mentelor de apărare în punctele vulnerabile sau zonele strate­gice din împrejurimile cetății. Numai prin menținerea aces­tor caracte­ristici singulare și mai ales în urma realizării îmbunătă­ți­rilor propuse se reușea păstrarea statutului de fortificație princi­pală a Transilvaniei sau cetate de graniță, cu rol de apărare a teritoriului cucerit, devenind la nevoie loc de refugiu și bază de aprovizionare pentru unitățile armatelor care acționau temporar în zonă.

Lucrările istoricilor despre cetatea bastionară din Alba Iulia au abordat aceste aspecte cu interes, dar mai degrabă conjunctural (...). Recent, cu spri­jinul Ambasadei României în Austria, am intrat în posesia a două manuscrise aflate în fon­durile Arhivelor de Război din Viena, documente care însumează pentru o perioadă lungă de timp (1715-1866) propunerile făcute de arhitecții militari, respectiv de ofițerii de Stat-major, sub formă de pla­nuri și referate privind creșterea capacității defensive și opera­tive a cetății Alba Iulia. Argumentele se găsesc în aprecierea impor­tanței strategice și tactice a cetății, văzută ca depozit central de arme și ca punct de repliere pentru corpul operațional. Infor­mațiile de ordin militar privind aprovizionarea, înar­marea și mă­rimea garnizoanei sau a spaţiilor de încartiruire pentru militari sunt comple­tate cu date referitoare la istoricul orașului și al fortificației, inclusiv o descrie­re a acesteia, astfel încât textul manuscrisului, în ansamblul lui, poate fi asociat cu o lucrare cu caracter monografic.

Cele două manuscrise, inegale ca întindere, redactate la momente diferite – primul în 1826, cel de-al doilea în 1865/ 1866, însumează un total de 155 pagini, format redus. Primul docu­ment (22 pagini) conţine un Memoriu privitor la ordonanța nr. 590 a Direcţiei Superioare de Geniu din 26 februarie 1826, primită în legătură cu fortificația de graniță Alba Iulia, şi se referă la garnizoana cetății, posibilităţile de încartiruire și capacitatea de apărare a cetăţii.

Al doilea material, mult mai amplu (131 pagini), are un titlu general în care sunt menționați autorii referatului, ofiţeri ai armatei imperiale, și apoi un subtitlu mai detaliat: «Privire de ansamblu a raportului de detaliu nr. 1 din descrierea țării privind cetatea Alba Iulia, incluzând capul de pod de la Maros Porto, poziția de pe înălțimile de la nord de Bărăbanţ și poziția de la ieșirea spre defileul Văii Ampoiului, împărțită în 14 secțiuni».

O analiză mai atentă a manuscrisului vienez ne dezvăluie aspecte definitorii ale interesului autorităților pentru creșterea capacității de apărare prin înlăturarea neajunsurilor. Recomandările activităților de la Viena (Consiliul de Război al Camerei Aulice de la Viena) au fost exercitate siste­matic și consecvent, din prima fază a întocmirii proiectului cetății, înainte de punerea pietrei de temelie (4 nov. 1715), în timpul lucrărilor de construcție (1715-1738), ulterior în funcție de necesitatea întăririi fortificației cu noi componente de apărare sau a cerințelor înzestrării garnizoanei sub iminența atacurilor. Cât de implicate au fost autoritățile de la Viena în cunoaș­terea și modificarea, conform intereselor existente, a proiec­telor cetății sau a tipului de lucrări ce urmau a fi execu­tate se desprinde din reprezentările cartografice, întocmite și apoi refăcute, la cererea autorităților, inclusiv de cei mai renumiți specialiști în domeniu.

(Gheorghe Fleşer, Constantin Inel - Studiu introductiv

  

Cuprins

Cuvânt inainte – Mircea Hava, Primarul Municipiului Alba Iulia   6

Notă asupra ediţiei  8

Studiu introductiv – Gheorghe Fleşer, Constantin Inel   13

Memoriu referitor la dispoziția Direcţiei de Geniu nr. 590 din 22 febr. 1826, tratând punctele slabe ale apărării acestei cetăți, cu referire la capacitatea ei de rezistență şi la dimensiunea garnizoanei   31 

Raport de detaliu nr. I privind cetatea de la Alba Iulia și capul de pod de la Maros Porto, elaborat și scris sub supravegherea lt. col. Wischnich de către căp. Szveteney din Statul–major, în anul 1865/6   39  

Unităţi de măsură folosite în cele două manuscrise   153

Glosar de termeni   154

Bibliografie   166