Liliana Maria Popa, I.N. Popa - VASILE AARON. SCRIERI JURIDICE INEDITE

Librărie » Litere româneşti vechi şi noi

Preţ:21.00lei
Pe stoc

Cuprins

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI  6
CĂRTURARUL ILUMINIST VASILE AARON ŞI SCRIERILE SALE JURIDICE  11
DISERTAŢIE JURIDICĂ PRIVIND CARTEA A II-A, TITLURILE AL 2-lea ŞI AL 4-lea DIN STATUTE  89
pe care BASILIUS AARON, jurat-procurator în cauzele din ambele foruri din Marele Principat şi din părţile alăturate lui, cu umilinţă intenţionează să o supună Universităţii săseşti în vederea unei examinări privind legile <prevăzute> în Statut. Sibiu, 15 decembrie 1804
ÎNDREPTARE ÎN PRAXISUL FORUMURILOR DE JUDECATĂ BISERICEȘTI  103
ANEXE  217
BIBLIOGRAFIE  223

 

 

PROBĂ DE LECTURĂ

 

CĂRTURARUL ILUMINIST VASILE AARON ŞI SCRIERILE SALE JURIDICE 

Vasile Aaron face parte din categoria „luminătorilor”, a intelectualilor epocii Şcolii ardelene implicaţi în amplul proces de educare social-morală şi naţională a românilor transilvăneni, în mişcarea de emancipare generată de pătrunderea ideilor iluministe ale Apusului în această parte a Europei. Versificator prodigios şi faimos avocat, el a acţionat în consonanţă cu spiritul epocii, multor conaţionali fiindu-le model, povăţuitor şi apărător. După căderea din viaţă a intrat într o nedreaptă uitare, existenţa sa înfăţişându-se posterităţii ca o înşiruire de incertitudini şi de necunoscute. Toate lucrările de specialitate se rezumă, în esenţă, la sumarele informaţii oferite cu un veac şi jumătate în urmă de profesorul cernăuţean Aron Pumnul în Lepturariul său1. Cei care au scris despre el nu au putut spune aproape nimic despre activitatea juristului. Fără a se osteni să-l citească în întregime, i-au aplicat literatului eticheta relativ reducţionistă şi minimalizatoare de „scriitor popular” care „imită, prelucrează, vulgarizează” scrieri cunoscute ori presupuse din diverse literaturi. Textele despre Vasile Aaron cuprind numeroase erori, aproximări şi aprecieri infidele. În cele trei volume de restituire culturală pe care le am dedicat iluministului transilvănean2 am procedat la corectarea acestora. În acelaşi timp, am oferit informaţii noi, în măsură să contribuie la conturarea corectă a personalităţii juristului-literat, la reliefarea cadrului social şi uman în care a vieţuit şi la reconsiderarea rolului pe care l-a avut în complexul proces de afirmare culturală şi naţională a românilor din Transilvania.

Cărturarul aparţinea vestitei familii transilvănene a Aroneştilor de Bistra3, din care se ridicase şi episcopul Petru Pavel Aaron4. Născut pe la 1780, a fost contemporanul ceva mai tânăr al unor Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ioan Piuariu-Molnar, Ioan Budai-Deleanu, Vasile Moga, Gheorghe Lazăr, Paul Iorgovici, Radu Tempea, ca să amintim doar câteva nume cu rezonanţă din mulţimea intelectualilor români prinşi în fluxul înnoitor al reformismului iluminist. Fiu al unui modest preot greco-catolic din satul Glogoveţ, din apropierea Blajului, vatră românească ascunsă între dealurile prăvălite spre lunca Târnavei Mari, Vasile Aaron şi a căutat un alt drum în lume decât cel al părintelui său. Absolvent al seminarului teologic din târguşorul de la confluenţa Târnavelor, a plecat la Cluj unde a urmat cursurile de drept de la Liceul piariştilor. După obligatoria practică la Tabla regală din Târgu Mureş, a depus jurământul cerut de lege, devenind astfel „jurat procurator”, adică avocat cu dreptul de a profesa în teritoriile Marelui Principat al Ardealului. Aflând că la Sibiu ar fi nevoie de avocaţi, s-a stabilit în anul 1804 în „Cetatea roşie” de pe Cibin, capitala teritoriului denumit Fundus Regius şi aflat sub jurisdicţia autorităţilor săseşti.

În epocă, Sibiul, deşi decăzut din rangul de capitală a Transilvaniei, era totuşi un oraş foarte important pe planul practicii judiciare5. Aici era sediul Universităţii săseşti6, instanţa superioară unde se judecau în recurs toate cauzele înaintate de scaunele, de districtele şi de oraşele libere regeşti. Tot la Sibiu, în afara instanţelor unipersonale foarte active, Magistratul oraşului şi scaunului, în plenul său, funcţiona ca primă instanţă de apel în cauzele înaintate de scaunele de judecată din satele şi târgurile subordonate, iar în primă instanţă judeca pricinile de importanţă mai mare. Acestea fiind condiţiile, decizia tânărului avocat de a se stabili în burgul sibian pare pe deplin justificată de existenţa premiselor de afirmare profesională.

Intrarea lui Vasile Aaron în rândul juriştilor agreaţi de autorităţile Pământului Crăiesc s a dovedit relativ dificilă. Documente ale Magistratului sibian şi ale Universităţii săseşti arată că formalităţile birocratice s-au întins pe durata unui an şi jumătate: lentoarea în acţiunile juridice şi administrative era o caracteristică a epocii, însă nu putem să nu luăm în calcul posibila manifestare a unui reflex de conservare instituţională în faţa unui intrus.

O primă informaţie despre demersurile întreprinse de Aaron pentru a obţine dreptul de a profesa la Sibiu provine din protocolul de şedinţe al Magistratului oraşului pe anul 1804, unde se consemnează: „Basilius Aaron, avocat jurat, supune, la 28 mai a.c., adeverinţa privind jurământul depus la Târgu Mureş şi permisiunea dobândită în consecinţă de a accepta şi a purta, oriunde pe teritoriul acestei ţări, acţiuni judiciare şi exprimă rugămintea ca, întrucât intenţionează să-şi desfăşoare activitatea mai ales aici, în acest oraş, să se dea curs acelei adeverinţe”.

Magistratul, prin rezoluţia sa din 10 iulie 1804, adusă la cunoştinţa petentului în 19 iulie, confirmă că a luat la cunoştinţă de respectivul atestat şi îl avertizează că trebuie să se adreseze şi Universităţii săseşti şi să se supună examinării profesionale decise de aceasta7.

Tânărul avocat se conformează. În protocolul de şedinţă din 4 decembrie 1804 al Universităţii săseşti se consemnează că Basilius Aaron de Bistra a prezentat diploma de jurat procurator şi rezoluţia din 10 iulie a Magistratului , cu rugămintea ca, pentru a putea obţine stallum agendi8, să i se permită să facă proba cunoştinţelor sale despre legislaţia specifică zonei. Decizia plenului este ca solicitantul să alcătuiască o disertaţie în limba germană despre problematica succesiunilor în dreptul săsesc9.

Avocatul, acţionând cu repeziciune, finalizează lucrarea în mai puţin de două săptămâni şi o depune la forul decident10, rugând să fie desemnate persoanele care să-i verifice cunoştinţele. Specialiştii însărcinaţi de Universitate să analizeze conţinutul disertaţiei şi să procedeze la examinarea solicitantului sunt senatorul braşovean Trausch şi notarul bistriţean Gellner, asistaţi de avocaţii Schreiber, Altlaechner şi Caspari. Petentului i se cere să se pună de acord cu aceştia asupra parcursului de urmat şi, deoarece a redactat lucrarea în limba latină11, să o traducă în germană, „întrucât, conform legilor în vigoare, în tribunalele săseşti procedura decurge în germană”.

Mai mult ca sigur că Aaron nu a mai tradus lucrarea, de vreme ce limba oficială în jurisdicţia Principatului era latina. În fondul de arhivă s-a păstrat doar textul latin, analizat de specialiştii Universităţii, după cum o dovedesc câteva adnotări marginale.

Împrejurările au făcut ca decizia Universităţii să fie pusă în aplicare cu foarte mare întârziere. Abia la începutul anului 1806, delegaţii examinatori, Michael Bertleff, judele districtului Bistriţa, şi Georg Müller – alţii decât cei nominalizaţi iniţial – raportează că şi-au îndeplinit misiunea, „l-au examinat conştiincios pe amintitul avocat în privinţa legilor municipale săseşti şi l-au găsit apt de a obţine stallum agendi la forurile de judecată săseşti”. Ca urmare, Universitatea decide să i se răspundă petentului că se aprobă cele solicitate în decembrie 1804, după ce va depune jurământul de a acţiona corect în procesele încredinţate şi după ce, prin notarul provincial, vor fi îndeplinite formalităţile de rigoare12.

Aventura acceptării lui Aaron ca avocat recunoscut pe întregul teritoriu al Pământului Crăiesc poate fi considerată ajunsă la final abia când avocatului îi este comunicată decizia adoptată, adică la 29 ianuarie 1806. Important ni se pare faptul că, prin tenacitatea lui, Aaron reuşeşte să pătrundă în citadela unei instituţii exclusiviste, beneficiind de deschiderea determinată de reformele iosefine. Românii din zonă au perceput accederea lui Aaron la noul statut social drept un pas important pe calea împlinirii unui deziderat mereu exprimat şi cu obstinaţie refuzat: acela ca în aparatul de stat, central şi provincial, să existe funcţionari proveniţi din rândul lor, naţia majoritară, care să asigure echilibrul etnic şi corectitudinea rezolvării problemelor administrative şi juridice referitoare la români, ca indivizi sau comunităţi13. Reuşita lui este cu atât mai meritorie, cu cât ea nu este rezultatul unor jocuri de culise ori al unor eventuale intervenţii interesate. În faţa unor specialişti de marcă, Aaron a făcut dovada că are capacitatea intelectuală şi cunoştinţele de specialitate cerute unui profesionist în domeniu. Pentru aceasta stă mărturie, întărind concluziile juriştilor saşi examinatori, disertaţia alcătuită de el la sfârşitul anului 1804, cu atât mai valoroasă cu cât este, probabil, prima lucrare de acest gen redactată de un român.

  1 Aron Pumnul (1818-1866), filolog şi istoric literar, profesor, publicist, autor de manuale şcolare, refugiat la Cernăuţi după evenimentele din Transilvania şi din Ţara Românească ale anului revoluţionar 1848. Principala sa lucrare, Lepturariu românesc cules din scriptori români, apărută la Viena, în patru volume, între anii 1862-1865, alcătuită în scopuri didactice, este prima enciclopedie de literatură românească. Succinta notiţă biografică despre Vasile Aaron se află în volumul III, la paginile 382-383. De aici a fost preluată informaţia, bazată pe izvoare orale târzii, că durata vieţii versificatorului a fost de 52 de ani, de pe la anul 1770, până la 1822. Documente mai noi demonstrează că el s-a născut pe la 1780 şi a murit în august 1821.

2 1. Vasile Aaron, 1780-1821. Studiu monografic, Sibiu, 2011; 2. Vasile Aaron, Patima şi moartea Domnului nostru Isus Hristos, Sibiu, 2012; 3. Vasile Aaron, Scrieri antume. 1806-1821,Cluj-Napoca, 2013.

3 Bistra, comună mare pe valea Arieşului, în aval de Câmpeni. Familia preotului Theodor Aron/Aaron din Bistra a fost înnobilată de împăratul Leopold I (1658-1705) la 18 iulie 1701, predicatul nobiliar acordat fiind de Bistra, maghiarizat Bisztrai.

4 Petru Pavel Aaron (1709, Bistra – 1764, Baia Mare). Instalat în scaunul episcopal în anul 1754, Petru Pavel Aaron a păstorit Biserica Unită într o perioadă extrem de dificilă. De numele lui se leagă deschiderea şcolilor de la Blaj, înfiinţarea bibliotecii, fundarea tipografiei, restaurarea unor biserici şi mânăstiri, transformarea Blajului într-un focar al culturii româneşti din Transilvania, cu binecunoscutele ei reverberaţii în timp şi în întregimea spaţiului naţional.

5 Zona avea o organizare judecătorească diferită de cea din comitatele nobiliare şi din scaunele secuieşti, reglementată prin ceea ce a fost, timp de aproape trei secole, o constituţie sui generis a întregului teritoriu locuit de saşi. Rezultat al unor dezbateri aplicate, întinse pe patru decenii, menite să pună de acord cutuma saşilor cu prevederile dreptului roman din codul lui Justinian, Statuta Iurium Municipalium Saxonum a fost sancţionat de Stefan Batory, rege al Poloniei şi principe al Transilvaniei, în 1583 şi a rămas în vigoare până în 1853. Ca recompensă, principalul său autor, judele Braşovului Matthias Fronius, primeşte nu numai privilegiul exclusiv, primul de acest fel cunoscut în Transilvania, pentru editarea şi desfacerea lucrării timp de 10 ani, ci şi titlul nobiliar. Publicat imediat, Statuta (…) a cunoscut numeroase reeditări.

6 Termenul „Universitatea săsească”, echivalentul românesc al sintagmei latine Universitas Saxonum (uniunea cetăţilor şi scaunelor săseşti din Transilvania) este derutant pentru necunoscătorii temei, tentaţi să asocieze cuvântul latinesc universitas (totalitate) înţelesului uzual românesc de instituţie de învăţământ superior. Universitatea săsească era instanţa superioară politică, administrativă, juridică şi de reprezentare a tuturor teritoriilor locuite de saşi. Ea se întrunea, de obicei o dată pe an, în sesiuni la care participau înalţii funcţionari (supremis officiales) din toate scaunele şi districtele care, juridic şi administrativ, alcătuiau Natio Saxonica.

7 DJSAN, Fond Magistratul oraşului şi scaunului Sibiu, Doc. 1424/1804.

8 Dreptul de a profesa pe teritoriul Fundus Regius.

9 DJSAN, Fond Universitatea săsească, Doc. 516/1804.

10 Idem, doc. 555/1804.

11 Pagina de titlu a disertaţiei este: Dissertatio Iuridica in Statutorum Libri II di, Titulos 2 dum et 4 tum, quam Basilius Aaron, adjuratus causarum per M. Transilvaniae Principatum Partesque Eidem reapplicatas Fori utriusque Procurator Amplissimae Universitati Inclitae Nationis Saxoniae dum censuram ex Legibus Statutalibus subire intenderet, humillime substravit. Cibinii, die 15 a Decembris 1804.

12 DJSAN, Fond Universitatea săsească, nr. 5/8 ian. 1806.

13 Aflând întâmplător de existenţa avocatului, un oarecare Gheorghe Pop, „notarăş pe apa Sebeşului”, i se adresează cu simplitate emoţionantă: „Aşe şi eu, auzind că din neamul nostru te-au ridicat Dumnezeu la o treaptă mai înaltă, din inimă mă bucur, măcar că sânt necunoscut. Dumnezeu să te ţie întru mulţi ani, în neschimbată sănătate, cu zile îndelungate, spre apărarea şi folosul neamului românesc (s.n.).