Liliana Popa, I.N.Popa - "VIAŢA OMULUI, CA FLOAREA CÂMPULUI..." VASILE AARON: REPORTA DIN VIS

Librărie » Litere româneşti vechi şi noi

Preţ:20.00lei
Pe stoc

 

Este al şaselea titlu din seria menită să pună în dreaptă lumină meritele culturale ale eminentului cărturar iluminist Vasile Aaron (1780-1821), avocat şi literat prea puţin cunoscut şi superficial comentat.
Volumul cuprinde textul poemului moral-filosofic REPORTA DIN VIS, meditaţie asupra existenţei omului, poem impresionant nu doar prin dimensiune - are 4088 de versuri, în diverse structuri prozodice, majoritatea versurilor fiind de 11-12 silabe - ci şi prin construcţia singulară în literatura românească veche, de-a dreptul surprinzătoare: o călătorie iniţiatică petrecută în vis!
Textul poemului este precedat de un amplu studiu care încearcă să dea răspuns numeroaselor întrebări iscate în jurul acestei opere şi să elucideze unele necunoscute despre acest poem-fluviu netipărit până acum în volum separat.
REPORTA DIN VIS este cea mai importantă scriere a lui Vasile Aaron şi îi consolidează acestuia poziţia de cel mai important scriitor de la începuturile literaturii româneşti transilvănene. Prin editarea ei în anul de graţie 2016, autorii volumului de faţă ÎL OMAGIAZĂ PE MERITUOSUL LUMINĂTOR TRANSILVĂNEAN  LA ÎMPLINIREA A 195 DE ANI DE LA PLECAREA LUI DIN ACEASTĂ LUME.

 

CUPRINS

Lista prenumeranţilor  6
Un surprinzător şi incitant poem iniţiatic: Reporta din vis de Vasile Aaron. Istoric, filiaţii, sugestii de lectură  12
Notă asupra ediţiei  116
Reporta din vis – textul poemului  120
Anexă: Din stihirile lui Ioan Monahul  265
Glosar  267
Bibliografie  279
Indice de nume  285
Rezumat  292

 

PROBĂ DE LECTURĂ

(fragment din Studiul introductiv)

[...] Dacă într-adevăr Reporta din vis este o operă „de sfârşit de parcurs”, asta nu înseamnă că ea a fost scrisă integral în anii 1819-1821, ci doar că atunci a fost închegată, şlefuită şi transcrisă, ca rod al unui răstimp îndelungat de meditaţie şi de elaborare. În ea Aaron a reluat, a amplificat ori a tratat altfel elemente din scrierile anterioare, adăugând o mulţime de lucruri noi, nemaiîntâlnite până atunci în literatura noastră, nici ca tematică, nici ca modalitate de abordare. Gheorghe Sion a avut într-adevăr motive să fie impresionat de această scriere „gravă” şi serioasă, care „nu are niciunul din caracterele formelor cunoscute de poezie: nu e nici idilă, nici pastorală, nici epopee, nici satiră”, comentatorul caracterizând-o ca fiind „un tratat de filosofie morală”.

Concepută ca un itinerar iniţiatic, Reporta din vis urmăreşte aventurile onirice ale unui tânăr, a cărui viziune simplistă asupra existenţei este zdrun­cinată de multitudinea întâmplărilor trăite alături de un mentor providenţial. În drumul său străbate spaţii excentrice realului şi teritorii ale unui cotidian încărcat de semnificaţii morale, are parte de treceri neaşteptate de la întuneric la lumină şi de la macabru la vital, întâlneşte personaje istorico-mitologice sau figuri alegorice. Experienţele trăite îl fac să înţeleagă adevărurile vieţii morale, totul fiind o demonstraţie fundamentată pe străvechiul principiu religios lansat în Ecclesiast, „vanitas vanitatum”1, reafirmat cu putere în epoca medievală şi preluat de preromantism.

În spiritul vremii, urmând modelele antice şi procedând la fel ca şi Budai-Deleanu în deschiderea Ţiganiadei şi respectiv Ioan Barac în cea a Istoriei lui Arghir, Aaron îşi începe scrierea cu o invocaţie, rugând muza să-i stea alături şi să-i şoptească cuvintele potrivite, de ajuns şi dulci, pentru a povesti un vis minunat. Este debutul prologului prin care autorul ne introduce în atmosferă, precizând spaţiul în care pătrundem şi făcându ne cunoscut personajul căruia avem să-i stăm alături în povestea miraculoasă pe care ne o oferă. Acţiunea e plasată în frumoasa Dachia, cunoscută în întreaga Europă, mai precis la Sarmiseghetuza, cetatea vestită, ajunsă acum într-o stare asemănătoare cu cetatea Troia, cea prin greci stricată:

Zidurile rupte încă o arată

Că au fost cu totul mărită odată.

Iar acuma vatra abia să cunoaşte

(O, cum se topeşte tot, orice se naşte!)

Pietrii răsturnate, ziduri ciungărite,

Monumenturi scrise, de vremi prăvălite,

Pivniţi în pământ, urşilor căscioare.

Trist, trist străluceşte şi înaltul soare.

În apropierea vechilor ruine, mărturii ale vremelniciei strădaniilor omeneşti, exultă de viaţă o dumbravăminunată foarte, ca o gură de rai, simbolică subliniere a forţei naturii create de Dumnezeu. Acolo facem cunoş­tinţă cu eroul-narator: un tânăr de neam bun, care, ieşit la vânătoare şi despăr­ţit de însoţitorii săi, adoarme, răpus de osteneală, lângă un izvor.

De aici începe practic aventura căreia îi suntem martori. Este aventura cunoaşterii esenţei existenţei lumii şi a vieţuirii omului asaltat de tentaţii, de capcane înşelătoare, de iluzii amăgitoare. Tânărului i se arată în vis un bătrân cu barba căruntă, cu albe veşminte”, care se declară a-i fi călăuză pe calea cunoaşterii adevărului şi înţelepciunii, a găsirii drumului drept şi a echilibrului în viaţă. Este pentru prima data când în literatura cultă de la noi apare motivul magistrului formator, al personajului cu rolul asumat de iniţiere, de îndrumare în cunoşterea fundamentelor existenţei. Nu putem să nu observăm similitu­dinea acestei apariţii cu cea a personajelor de sorginte divină din literatura populară: ca şi Sfânta Vineri, ori ca Sfânta Duminică la care ajung călătorii în nevoi, ca Dumnezeu şi ca Sfântul Petru călători în lumea pământenilor, el nu are nimic înspăimântător, se impune prin firesc şi simplitate umană.

Dintru început, Călăuzitorul îşi face cunoscută misiunea, aceea de a-i dezvălui tânărului adevărurile vieţii, o iniţiativă văzută nu ca o simplă acţiune de învăţare, de perfecţionare morală, ci mai curând ca o predare de ştafetă. Îi va dezvălui discipolului lucruri minunate / şi, până acum, nemaiarătate”, atrăgându-i atenţia că, la rândul său, va fi dator să dezvăluie cele învăţate celor din jur, „nici adăogând, nici ceva lăsând”. Se manifestă din capul locului ca un mentor (povăţuitor ţie vreau să-ţi fiu”), manieră în care se va comporta pe întregul parcurs: nu cere să fie luat model, ci, cu prietenoasă înţelepciune, îl ghidează, îl îndrumă prin exemple şi prin întrebări spre căutarea de sine şi spre găsirea adevărurilor existenţei.

 1Ecclesiast – Carte a Vechiului Testament, atribuită prin tradiţie regelui Solomon, fiu al legendarului David. Scrisă, aproximativ, în sec. 3 î.Hr., are ca subiect deşertăciunea vieţii umane. Expresia „vanitas vanitatum [et omnia vanitas]” / „deşertăciunea deşertăciunilor [şi toate sunt deşertăciune]” din Ecclesiast, 1. 2, în sens strict este o reflecţie asupra deşertăciunii, asupra lucrurilor trecătoare, asupra a ceea ce este lipsit de ţeluri înalte; în sens mai larg, ea se referă la inutilitatea, la zădărnicia unor fapte, a unor acţiuni.