Mihai Boldan – Vremea smochinelor (Ghid de dezbatere etică pentru elevi şi studenţi)

19 lei

124 pag. A5
Apărută: febr. 2017
ISBN 978-606-94084-2-1

Cuprins              Extras

Descriere

Înaintea oricărei lecţii trebuie să învăţăm să ne respectăm unii pe alţii. Putem realiza acest lucru printr-o raportare la modelul de viaţă oferit de Iisus Hristos, care este un caracter desăvârşit. În viaţa şi activitatea lui Iisus nu există contradicţie între vorbă şi faptă.

În ce mă priveşte am rămas convins, în adâncul inimii, că Iisus vrea să mă ajute să-mi rezolv proble­mele acum şi aici. Drumul vieţii este unul singur. Problema este cu cine merg pe acest drum, cu cine mă însoţesc, pe cine aleg. Aleg modelul cinstei, dreptăţii, corectitudinii, dragostei şi smereniei, modelul oferit de Iisus, sau aleg falsul, minciuna, necinstea, ura şi im­pos­tura? Personal, aleg modelul oferit de Iisus, pen­tru că am convingerea că nu există om pe pământ care să nu fi beneficiat de faptul că Mântuitorul a fost printre noi.

Calea de rezolvare a conflictelor interumane este dialogul, confruntarea cu celălalt: umană, nu ideo­logică, teologică sau politică. O confruntare în care Îl luăm ca martor pe Iisus şi ne întrebăm ce ar face El în locul nostru, cum ar rezolva problema cutare sau cum ar reacţiona într-o situaţie anume, nu poate fi decât benefică.

Iisus ne oferă două alternative, cu ajutorul cărora orice conflict se poate rezolva. Prima este alternativa iubirii. Predica de pe munte este ilustrativă în acest sens. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” [Matei 5, 44]. Dacă urăşti pe vrăjmaşul tău, te va urî şi el, dacă continui să te răz­boieşti cu el, va continua şi el războ­iul cu tine. E greu să-l poţi iubi, dar te poţi retrage din luptă. Retragerea nu înseamnă neapărat laşitate, şi nici umilinţă. În interacţiunea dintre două forţe opuse, dacă una dispare, nici cea de-a doua nu mai are asupra cui acţiona.

A doua alternativă este cea a iertării. Petru s-a lepădat de trei ori de Mântuitor. Mântuitorul l-a ier­tat. Ucenicii de asemenea L-au părăsit, dar El i-a iertat. Şi noi putem fi iertaţi în orice împrejurare. Dar, la rândul nostru, şi noi trebuie să iertăm.

Trăim într-o lume în care binele duce o luptă neîntreruptă cu răul, adevărul cu minciuna, sărăcia cu bunăstarea, boala cu sănătatea şi ura cu iubirea. Să învăţăm din exemplul Mântuitorului să cultivăm prietenia sinceră şi respectul. Să învăţăm să nutrim dragoste unii faţă de alţii.

(Mihai Boldan – VREMEA SMOCHINELOR. Pledoarie)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.