Descriere
Când a plecat dintre noi, George-Vasile Raţiu a lăsat în manuscris Adolescent la mijloc de veac – un volum de memorii pe care, parafrazându-l pe autor, „buna, blânda Doamnă Raţiu” mi l-a încredinţat mie, oferindu-mi astfel bucuria de a îngriji aceste pagini care păstrează, cu grijă şi atenţie, toată energia adolescenţei petrecută în Bârgău şi în Bucovina. […] Citindu-l, manuscrisul mi-a creat senzaţia că necesită a fi completat, că ar fi bine să cuprindă atât copilăria, cât şi adolescenţa. Astfel am purces la întregirea volumului cu toate evenimentele şi informaţiile autobiografice pe care autorul le-a consemnat în alte cărţi sau broşuri publicate de-a lungul anilor, cu povestiri, amintiri, fapte, întâmplări cu oameni de seamă pe care i-a fost dat să-i întâlnească. Şi aşa, cartea s-a rotunjit, înglobând toate cele scrise și conturând astfel portretul celui care a fost copilul și adolescentul George Vasile Raţiu. Am respectat dorinţa autorului de a cuprinde în volum povestiri publicate anterior: Izvorul devenirii – proză scurtă, Versul înfruntă vremurile – evocare şi Hram la Poiana Stampei – povestire. (Rodica Iva Dascălu, din Cuvânt înainte)
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.