Cătălin Borangic – Ești cel mai frumos demon al meu

27 lei

122 pag. A5
Interior: hârtie 80 g/mp
Copertă: softcover cu clapete
Apărută: sept. 2024
ISBN: 978-606-9685-54-9

Extras

Categorii: ,

Descriere

În sufletul meu, acolo adânc,
eu nu mint,
nu înjur
şi mai ales
nu vorbesc urât.

Acolo sunt
ca într-o bisericuţă de ţară,
făcută din lemne vechi,
mirosind a tăcere.

Acolo,
eu şi Dumnezeu
stăm adesea de vorbă.

În locul acesta
ai venit şi dereticat,
fără să strici nimic,
lăsând doar să se vadă
mâna de femeie
aşezată tăcut şi cumplit,
peste toate.

Şi mi-a plăcut.

___________________________

Pe Cătălin Borangic l-am întâlnit cu doisprezece ani în urmă pe internet, pasionat de istorie, cu studii profunde în domeniu la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București. Între timp ne-am întâlnit și față în față, apoi l-am descoperit și ca poet.

După prima carte de poezii, „La capătul celălalt al singurătății”, iată-l la a doua carte în care îl simt la fel de Poet, poet cu „p” mare.

Poezia lui Cătălin Borangic este un discurs liric metaforizat despre viață, trăiri lăuntrice și mai ales despre dragoste, poezie care-l detașează de mulțimea veleitarilor și grafomanilor, așa-zișii „moderniști”, cei care compromit poezia, amestecând cuvinte fără noimă și stâlcind limba română.

Nu-mi amintesc cum te-am visat,
nici visul întreg, nici bucăți. Doar culori.
Știu că era undeva cu mult albastru,
poate o cameră goală, vopsită cuminte,
sau poate cerul tot era risipit împrejur,
ori era malul mării. Nu-mi mai amintesc.
Îmi spuneai ceva și eu tăceam.

Poet sensibil, elegiac, melancolic, dar și trist în același timp:

Atinge-mă încet să nu-mi scuturi carnea,
șoptește-mi lin ca să nu-mi stârnești foamea.
Atinge-mă încet să nu-mi stârnești gândurile.

Am citit cu nesaț și pe îndelete manuscrisul cărții, poezie adevărată care m-a încărcat pozitiv. Am convingerea că cititorii iubitori de poezie vor pătrunde esența poetică a autorului. Poezia sa lasă urme frumoase.

Nicu Murgășanu

 

Informații suplimentare

Categorie

Autori români, Poezie

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.