Ioana Mărieș-Kozma – MOP Poezii

Din ceea ce se naște ceva deja începe să se stingă
– Marcus Aurelius

Al tău cuvânt

Mi-ai spus să te privesc o clipă
Și am deschis larg ochii către tine necontenit
Mi-ai spus să mă ridic un moment
Și am pornit puternică mai departe neîncetat
Mi-ai spus să te ascult un timp
Și m-am umplut de poezie veșnic încă nescrisă
Mi-ai spus să te sărut o dată
să mă apropii de chipul tău
Și dulce beție m-a copleșit etern
Mi-ai spus sa mă cunosc o secundă
Şi mi te-ai dezvăluit nemuritor
Mi-ai spus să te iubesc o vreme
Şi miracole m-au împresurat continuu
Când îmi vei spune să mor puţin
Va fi pentru totdeauna

„Mă uimesc întotdeauna oamenii profund credin­cioși, mai cu seamă că eu nu pot fi așa. Încă! Cred că ei au găsit cum să încline balanța în favoarea smereniei în detrimentul ego-ului, în favoarea iubirii necon­diționate și-n defavoarea iubirii de sine. Iar cuvintele prietene ale Ioanei îmi spun nu doar că știe cum să o încline, dar și că știe de care parte a talerului vrea să se poziționeze. Nu e puțin lucru. Dimpotrivă! Mark Twain spunea: „Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te ai născut și cea în care afli de ce“. Unii oameni nu vor afla niciodată de ce s-au născut, însă cu siguranță că nu este cazul Ioanei Kozma, care, zic eu, odată cu acest prim volum de poezie, tocmai a descoperit un posibil sens al vieții sale.”

(din Cuvânt înainte – George Rîurel Bălan)