Titiana Șilimon-Morariu – Om emoticon

Mi-ar fi plăcut să învăț să cânt la violoncel
Măcar notele cele mai moi
Cele mai triste
Să le văd cum le aleargă arcuşul pe corzile instrumentului,
Ținând un bici în mână.
Adesea, îmi place să închid ochii
Şi să cred că sunt un ceva special
Cu aripi în loc de mâini şi cu arme în loc de picioare şi cu gheață în căuşul sufletului.
Dar nu, nici de data asta nu ai ghicit, bătrâne ceasornicar,
Sunt doar un alt suflet mai bogat în culoare şi mirare
Ce-şi întinde bogățiile la soare, pe pavaj,
La uscat.

___________________________

„Om-emoticon” este, înainte de toate, o carte despre felul în care omul de astăzi își negociază fragilitatea într-o lume de semne rapide, de reacții și de iconițe care clipesc pe ecran. Dacă un emoticon comprimă o emoție într-un mic desen, Tatiana Șilimon-Morariu face aici mișcarea inversă: desface emoticonul și îi dă înapoi omului adâncimea, respirația, povestea. Volumul se citește ca un jurnal afectiv scris în versuri, în care biografia, umorul, melancolia și autoironia se țes laolaltă firesc. În poemul de deschidere, „Anatomia unui Om”, omul este alcătuit din „vise”, „lacrimi”, „literele numelui” – nu doar din organe, ci din tot ce îl depășește și îl transcende. Lumea interioară devine harta adevărată a ființei, iar Tatiana știe să noteze pe această hartă atât zonele de lumină, cât și colțurile de umbră. Unul dintre marile câștiguri ale cărții este felul în care surprinde viața de cuplu și de familie, fără idealizare dulceagă, ci cu sinceritate și cu un umor foarte fin. Poemele despre „schimb”, despre negocierile mărunte ale conviețuirii, despre certurile de bucătărie și împăcările de după, au o naturalețe care cucerește. Tatiana are curajul să lase în text și cuvintele „neliterare”, nervii, exasperările, micile căderi – tocmai pentru a arăta că dragostea adevărată nu trăiește în vitraliu, ci în proza de fiecare zi. În același timp, cartea respiră permanent un aer cosmopolit și ludic. Apar fire de germană („Weiterhin, viel Erfolg!”), versuri în engleză, tehnicismul unui „cablu HDMI”, expresii din zona profesională („Scrum Master”), toate integrate organic în țesătura poetică. Realitatea de azi – cu joburi, proiecte, ecrane, notificări – nu este alungată din poezie, ci asumată, ironizată tandru și transfigurată. Din întâlnirea dintre registrul tehnic și cel afectiv se naște un umor foarte actual, în care se vor regăsi mulți cititori.

Pe fundalul acestor detalii de viață cotidiană, cartea are și momente cu deschidere largă, aproape metafizică: meditații asupra trecerii timpului, asupra memoriei, asupra destinului comun al oamenilor, imagini ale „sufletului universal” care pulsează împreună cu inimile noastre. Fără să devină gravă în mod apăsător, poezia Tatianei atinge, firesc, aceste zone de profunzime și le leagă de cele mai simple gesturi: un drum până la cofetărie, un pahar cu apă, o umbrelă galbenă, o plimbare în doi.

Sintagma „OM-emoticon” capătă, astfel, un sens tot mai bogat pe parcursul lecturii. Omul-emoticon este omul redus, în comunicarea grăbită a zilelor noastre, la câteva semne. Dar în această carte el își recapătă dimensiunea întreagă: este, în același timp, fragil și puternic, obosit și îndrăgostit, ironic și tandru, prins între mailuri și meetinguri, dar capabil să se oprească și să privească un apus sau să asculte râsul unui copil. Emoticonul devine, prin poezie, din nou „Om” – cu literă mare. Pentru toate acestea, „Om-emoticon” este o carte necesară: pentru cititorul tânăr, pentru cel prins între task-uri și notificări, dar și pentru cititorul care caută, dincolo de zgomotul zilei, o voce caldă, apropiată, în care să se poată recunoaște. Este un volum care se citește repede, dar rămâne mult timp în minte, pentru că vine dintr-o vulnerabilitate asumată și dintr-o inteligență emoțională foarte fină.

Emanuel Cășvean