Malte Nelles – Dumnezeu s-a mutat în noi (O psihologie a inconștientului la omul modern)

79 lei

Traducere din limba germană: Diana Stănese

270 pag. A5, softcover
ISBN 978-606-9685-64-8
Apărută: 2025

Cuprins               Extras

Descriere

Un titlu incitant, pentru unii chiar scandalos! În volumul său de debut, cu siguranță menit să devină un best-seller, psihoterapeutul german Malte Nelles vorbește despre condiția omului modern, care și-a asumat statutul unui fel de om-zeu: pot fi tot ceea ce doresc și pot schimba tot ce nu mă satisface; dacă mă străduiesc suficient, pot deveni tot ceea ce-mi propun; controlez forțele naturii; schimb fața lumii după voința mea. Omul-zeu al zilelor noastre, căruia îi repugnă ideea că există totuși aspecte ale vieții pe care nu le poate controla, l-a expulzat pe Dumnezeul strămoșilor din lumea sa dominată de raționalism și știință, punându-se astfel singur în situația de a prelua o povară imposibil de dus. De aici derivă o întreagă simptomatologie nevrotică, specifică epocii noastre și spiritului ei.

„Conflictul omului-zeu ajuns de acum la maturitate nu mai este cel între instinct și interdicție, ci între omul care aspiră să fie și omul care este în realitate. În locul luptei dintre instinctele biologice și normele sociale apare acum o tensiune mai subtilă, dar la fel de dureroasă: confruntarea dintre un ideal divin și o realitate profund umană.”

Malte Nelles (n. 1982) este terapeut formator și psihoterapeut, cu specializări în psihologia inconștientului, constelații familiale și terapie de cuplu. Este directorul Institutului Nelles pentru psihologie și constelații fenomenologice, pe care îl conduce împreună cu tatăl său, dr. Wilfried Nelles, care a dezvoltat abordarea cunoscută ca procesul de integrare a vieții. Pentru cartea de față este relevantă și formarea sa academică (științe sociale), care îi permite să iasă din perspectiva îngustă a individului ca unicitate psihică și să-l vadă ca produs al unor contexte culturale, istorice și sociale.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.