Stimate domnule Proșkin, este o adevărată onoare pentru noi să ne aflăm la celălalt capăt al acestui interviu. Cartea dumneavoastră „Problema vieții și a morții sau Surâsul de neuitat al lui Buddha” a apărut în 2019 în Statele Unite și, iată, după doar un an, și în România, prin intermediul Editurii Curs.

Permiteți-ne să ne apropiem de omul Roman Proșkin, ca să-l înțelegem mai bine pe scriitorul Roman Proșkin. Ce ar fi important de știut despre dvs.? Ce din datele dvs. biografice condiționează ceea ce scrieți și modul cum scrieți?

Probabil ca la orice om, principalul eveniment biografic care mi-a modelat viziunea asupra lumii a fost momentul și locul nașterii mele. M-am născut în Siberia de Vest, în zona în care practicalismul occidental s-a întâlnit cu misticismul Orientului. Pentru copilul din mine, un copil a cărui conștiință era o foaie albă, ambele au fost realități și nu mi-au provocat niciun fel de contradicții. Prin urmare, nu mă opun acestor două realități, ci încerc să le folosesc armonios în viață.

Nu sunteți un autor cunoscut publicului românesc – vorbim despre o lucrare de debut? Ați mai scris? Ați mai publicat?

Da, această carte este debutul meu în literatură având ca destinație publicul larg. Dar, desigur, nu este prima mea încercare literară; am articole apărute în diferite publicații, scriu poezie, țin seminarii, care necesită și o prezentare literară a subiectului.

În ce moment și context al vieții dvs. a venit această nevoie – și împlinire – de a scrie cartea „Problema vieții și a morții sau Surâsul de neuitat al lui Buddha”?

Apariția acestei cărți este dictată de timpul nostru, în care progresul tehnologic a început să domine natura umană, transformând omul într-un mecanism programabil. Cu cartea aceasta, vreau să-i reamintesc omului că el este o ființă extraordinară, magică, care dispune de capacități extraordinare și complet inexplicabile precum conștiința, dreptatea, sensibilitatea la armonie, sensibilitatea la frumos, iubirea, compasiunea, creativitatea, invidia, ura, gelozia… Vreau să-l ajut să identifice cea mai importantă problemă  din viața sa și să o rezolve. Vreau să-i reamintesc că nu este singur, că are întotdeauna sprijin, un mare sprijin. Pentru a-l face să simtă cât de minunat este să fii Om.

Cu siguranță că o carte de asemenea dimensiuni nu poate fi rezultatul unei explozii de inspirație, al unui efort acut, ci sugerează mai degrabă un travaliu de durată. De asemenea, încheind lectura cărții, rămâi cu impresia că structurarea pe trei capitole distincte, destul de diferite ca factură narativă, nu e întâmplătoare. Ne puteți relata ceva despre procesul nașterii și structurării acestei cărți, ceva despre izvoarele care au alimentat materia ei?

Această carte este suma experienței emoționale acumulate care a apărut ca urmare a unei căutări spirituale. Din această căutare s-a născut revelația. Cartea are un anumit cod. Acest cod poartă o încărcătură de forță spirituală, ajutându-l pe cititor să depășească dificultățile cu care s-a confruntat în viață. (Apropo, și în întrebările dumneavoastră există un cod…) Structura pe care sunt construite episoadele este similară cu mișcarea ascensională. Cât timp urci, nu vezi decât cărarea pe care mergi; însă odată ajuns în vârf, și doar atunci, poți aprecia frumusețea întregului peisaj, care te înconjoară din toate părțile. Cartea este concepută astfel încât să poți începe să citești din oricare episod. Mergând în cerc, te vei regăsi pe același vârf. Dificultatea scrierii acestei cărți nu a constat în căutarea informațiilor, pe care orice persoană educată le cunoaște, ci în găsirea unei metode care să-mi dea posibilitatea de a transfera experiența acumulată într-o zonă atât de  delicată și de specială în sfera creativității spirituale. Dar am avut ajutor, mare ajutor, nu numai în rândul oamenilor, ci și în inspirația creativă.

Cartea debutează cu o frumoasă și subtilă descriere a surâsului „de neuitat” al lui Buddha. Deși explicații parțiale apar, întrebarea rămâne prezentă în mintea cititorului pe tot parcursul cărții – de ce surâde Buddha? Dumneavoastră cum ați răspunde?

Buddha este manifestarea Iubirii divine absolute. Și o vede reflectată peste tot, ori încotro se uită; prin urmare, nu e firesc să fie fericit?

Dacă v-ați afla alături de Buddha la Porțile Raiului, care ar fi întrebarea pe care v-ați dori cel mai mult să i-o puneți?

Eu i-am adresat întrebarea mea lui Buddha și am primit un răspuns. Îl veți găsi în carte. Dar aș vrea foarte mult să aflu, dumneavoastră ce întrebare i-ați pune lui Buddha?? Că doar și dumneavoastră vă aflați la Porțile Raiului, lângă Buddha.

Capitolele și episoadele cărții pendulează permanent între un plan al realului, al verosimilului, uneori chiar tulburător de ancorat într-o realitate pe alocuri crudă, și unul imaginativ-metaforic. Am sentimentul, și probabil că nu doar eu, că în spatele unora dintre povești se află întâmplări nu doar adevărate, ci chiar autobiografice. Putem avea indiscreția să întrebăm despre ele?

Realitatea este ceea ce alege o persoană pentru sine. Uneori avem un vis în care apare o realitate foarte strălucitoare, în comparație cu care viața de zi cu zi pare o imagine searbădă; cu toate acestea, nu considerăm că visul este o realitate, cu toate că adesea ne aduce informații foarte valoroase despre viață, pe care le considerăm a fi realitate. Cu cartea mea, aș dori să-i ajut și pe alții să extindă cadrul realității în care trăim; acest lucru le-ar face viața mai colorată și mai fericită. Un procedeu metaforic este o oportunitate de a transmite cititorului semnificația unor lucruri și evenimente reale, dar uneori inexplicabile. Și întrucât fiecare persoană întâlnește în viața sa fenomene neobișnuite și trece prin anumite experiențe spirituale, își poate găsi portretul autobiografic în cartea mea și chiar îl poate extinde și îmbunătăți.

Cum scrieți? Aveți de la bun început în vedere un sens, o finalitate, un tâlc, care cere o epică? Sau lăsați intuiția să se desfășoare într-o acțiune în urma căreia tâlcul se relevă de la sine?

Un scop final, desigur, există – acesta este adevărul absolut. Și fiecare episod din viața noastră, la fel ca fiecare episod din carte, este o căutare a acestui scop, o cale către el. Nu întotdeauna mediat de conștiință, ci simțit intuitiv și îndrumând omul pe calea care îl va duce spre acest scop.

De unde vă trageți seninul, surâsul, echilibrul interior care transpare în atât de multe din povestirile din carte? O sursă evidentă sunt copiii, pe care îi găsim „creând lumi”. Care e gândul, convingerea, concepția care vă susține și vă dă acest echilibru?

Când o persoană trece dincolo de cadrul culturii sociale și stă pe platforma culturii umane universale, Buddha apare imediat și zâmbetul său ți se transmite automat. Copiii sunt mici zei care nu au apucat să devină oameni. Prin urmare, ei creează sincer, cred în Creația lor și nu îi poți privi fără un zâmbet de emoție.

Vă mărturisesc că, mie personal, ideea din carte care mi-a vorbit cel mai puternic a fost aceasta: „– Vezi tu care e problema… Problema e că eu te văd și pe tine, și ceea ce crezi tu despre tine, care sunt două lucruri foarte diferite. Și de aceea, când discut cu tine am în vedere cu totul altceva, și anume ce înțelegi tu. Mă adresez totdeauna aceluia care ești în realitate, în timp ce tu mă percepi de pe poziția aceluia care te consideri a fi.” În general, întreg acel episod l-am resimțit, din anumite motive, foarte personal. Aveți vreo povestire sau vreo serie de povestiri în care vă regăsiți cu deosebire? Care vă spune pe nume, care e scris ca răspuns la mișcarea propriului dvs. suflet?

Mare descoperire! Vă felicit, v-ați găsit propria întrebare despre Viață și Moarte. Aceasta este una dintre dezvăluirile din cartea mea care duc la un sens comun. În ceea ce privește episoadele care sunt speciale pentru mine, toate episoadele cărții îmi sunt prețioase, deoarece pe toate le-am trecut prin inima mea. Dar, dacă aș vrea să evidențiez ceva, aș numi „Hălățelul galben”, deoarece sunt personal atașat emoțional de el. Fiecare eveniment din această carte este scris ca răspuns la mișcarea sufletului meu, altfel nu ar fi nimic de scris.

Trăim în lumea reală… cum ați sfătui cititorul vremurilor noastre să rezolve „problema problemelor”, problema vieții și a morții? Există o rezolvare, o soluție, o abordare care ne poate fi de folos în acest univers mare și rece?

Mi-aș sfătui cititorul să continue să creadă în minuni, să creadă în intuiția sa, să creadă în iubire, în frumusețe, în noroc, în Creator și în faptul că El are o putere magică absolut uimitoare care poate încălzi întregul Univers și-l poate transforma într-o casă fabuloasă, la fel de caldă ca Pământul nostru.

Ce doriți să le transmiteți cititorilor dumneavoastră din România – care presupun că nu sunt diferiți de cititorii dvs. din alte colțuri ale lumii?

Am vizitat România și am întâlnit un cititor român cu un an înainte ca cititorul român să-mi cunoască cartea. Am admirat peisajele naturale, arhitectura orașelor, monumentele istorice. Am băut apă dintr-o sticlă de plastic în Cluj, care avea exact același gust cu apa pe care am băut-o în copilărie din cele mai curate izvoare. Am întâlnit oameni puri din punct de vedere spiritual, complet deschiși, complet prietenoși, complet sinceri. M-am îndrăgostit de România și m-am îndrăgostit de viitorul meu cititor și mă bucur că prima ediție a cărții mele în altă limbă a apărut în România.

Mulțumim nespus pentru amabilitatea cu care ne-ați permis să ne apropiem de o persoană și de o lucrare literară – ambele atât de calde, atât de surprinzătoare, atât de bogate în sensuri. Abia așteptăm să aflăm ce surprize ne pregătiți în viitor!

(Interviu de Monica Hriscu; traducerea Liliana Popa)